luni, 25 iulie 2011

In loc de prezentare

ŞCOALA POSTLICEALĂ “LOUIS PASTEUR” DEJ

Iata ca dupa 14 ani de la inceperea experimentului "Scoala postliceala Louis Pasteur" putem spune ca din creuzetul in care s-au amestecat: ambitie, vointa, daruire, munca, dragoste si fara lipsa de modestie, pricepere, a iesit un produs apreciat, respectat si performant.
Filozofia pe care ne bazam este una de succes, lucru probat de societatea romaneasca mai bogata cu peste 1200 de asistente medicale generaliste si de farmacie care au absolvit "Louis Pasteur"
Sistemul invatamantului din Romania este asemeni unui bolnav de cancer in faza a II-a a evolutiei bolii, atunci cand dupa operatia de extirpare a celulelor canceroase (scoli inchise, salarii reduse, etc.), pacientul simte nevoia unui tratament mai usor suportabil pentru a putea face fata unei noi etape , la fel de dure - chimioterapia (noua reforma a invatamantului).
Ca sa poti supravietui in aceasta perioada, in care atat profesorii cat si elevii sunt debusolati, trebuie sa fi asemeni fachirului care "doarme" pe salteaua de cuie si se scoala teafar si zambitor catre spectatori. Incerci sa intelegi incotro se indreapta scoala romaneasca, sa speri ca reforma va avea si ceva pozitiv in demersul ei, ca vom ajunge sa ne mandrim, din nou, cu produsele invatamantului romanesc. Noi cei de la Louis Pasteur aplicam politici scolare care sa duca la un climat educational tolerant, flexibil, performant bazat pe insusirea competentelor necesare specializarii vizate.
Calitatea in invatamant nu este privita ca un rezultat al muncii unor comisii din scoala noastra, ci ca o consecinta fireasca a "parteneriatului" Conducere Administrativa - Cadre didactice - Elevi, in care fiecare entitate contribuie prin competenta, daruire, interes la atingerea acestui deziderat: un invatamant de calitate, performant care sa raspunda in totalitate nevoilor si exigentelor societatii romanesti din secolul XXI.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu